Biodiversitate – Readucerea naturii în mijlocul spațiului construit
Pentru a atenua schimbările negative care ne afectează, nu putem decât să visăm la o lume în care omul oferă spațiu naturii
- Home
- Actualități
- Biodiversitate – Readucerea naturii în mijlocul spațiului construit
- aprilie 9, 2024
- By converdero
- Actualități
"Oamenii sunt o specie biologică care trăiește într-un mediu biologic, la fel ca toate speciile, suntem foarte bine adaptați în toate privințele: de la comportament, la genetică, la fiziologie, la mediul în care trăim. Pământul este casa noastră. Dacă nu îl păstrăm pentru restul vieții ca pe o datorie sacră, ne punem în pericol pe noi înșine prin distrugerea căminului în care am evoluat și de care suntem total dependenți."
- Edward O. Wilson
În era noastră modernă, caracterizată de prevalența mașinilor și de o urbanizare masivă, observăm o tot mai mare disociere de natură. Cu o remarcabilă capacitate de imaginație și adaptabilitate, omenirea a creat și a colonizat noi universuri în ultimul secol, universuri care, în realitate, sunt construcții virtuale și artificiale. Prezența noastră în spațiul online, implicarea în lumea mediilor sociale virtuale și interacțiunile cu sisteme generate artificial au devenit componente esențiale ale vieții noastre cotidiene.
În prezentul nostru, definit de tehnologie și urbanizare, asistăm la o metamorfoză a realității în care ne desfășurăm. Suntem creatorii unui nou peisaj, începând de la lumi virtuale și până la materialele structurale pe care le-am edificat. De la infrastructura digitală a internetului și până la metropolele moderne, înconjurate de sticlă și oțel, totul reflectă intervenția umană și aspirațiile noastre.
Această realitate transformată a devenit fundalul vieții noastre cotidiene, dominând spațiul mental și fizic. Chiar dacă conștientizăm importanța conexiunii cu natura pentru sănătatea și bunăstarea noastră, timpul petrecut în mediul natural a devenit tot mai scurt și mai rar.
Am reușit să dominăm natura, să influențăm și să schimbăm ordinea naturii într-o măsură în care nici o altă specie de pe pământ, în afară de cea umană, nu a reușit. Pentru a atenua schimbările negative care ne afectează, nu putem decât să visăm la o lume în care omul redescoperă adevăratele valori ale naturii, în care oferă spațiu naturii pentru a se prospera din nou.
Potrivit acestei viziuni, omul nu încearcă să plaseze natura într-o ordine militară rigidă, creată de om, și să compare formele cu standarde de perfecțiune. Avem nevoie de spațiu și de aer, avem nevoie să respirăm din această multitudine de forme ordonate care se străduiesc să atingă un perfecționism monoton, prin arbuști, grupuri de flori și gazon tunse și plantate în linii și forme geometrice perfecte (amenajări în care nici o specie care ar putea strica repetarea ritmului uniform, n-are ce să caute).
Pentru ca această schimbare de perspectivă să se întâmple, avem nevoie să privim cu o atitudine deschisă și receptivă la natura care ne înconjoară sau care ne-ar înconjura dacă am lăsa-o. Atunci am putea vedea în ea milioanele de culori, forme și texturi, am putea descoperi frumusețea care nu se află în sistemele simetrice monotone, ci în realitatea naturii. Atunci am putea vedea ordinea și perfecțiunea care se reflectă în structura unei petale sau a unei frunze. Deoarece perfecțiunea se află în natura, în multitudinea de milioane de plante, în varietatea de specii diferite care cresc liber. Atunci am putea redescoperi că ele sunt, de fapt, mult mai aproape de noi decât credem, sunt diverse, colorate, variate și fiecare plantă unică în felul ei, cu perfecțiunile și imperfecțiunile ei. Ceea ce au toate în comun este că toate vor să trăiască, toate concurează pentru lumina soarelui și hrană. Unele specii se dezvoltă mai bine decât altele într-un anumit loc, în timp ce un alt loc oferă spațiu și condiții optime pentru alte specii diferite de plante.
În viitorul apropiat, țara noastră, la fel ca celelalte membre lae Uniunii Europene, va trebui să se alăture acestor eforturi, înlocuind tendința de amenajare simetrică și uniformă a zonelor cu spații verzi care, pe lângă aspectul estetic vor trebui să facă față unei serii de provocări pentru a crea un mediu cu adevărat durabil, economic și sănătos în orașele noastre.
Pentru a îmbrățișa și a susține aceste inițiative, avem nevoie ca societatea să aprecieze beneficiile și să conștientizeze gravitatea problemelor la care acestea oferă un răspuns.
În același timp, este necesar să privim plantele, arborii, apa și solul nu doar ca pe niște elemente naturale, ci să le vedem ca parte integrantă a ecosistemului, ca parte a ciclului natural din care și noi, oamenii, suntem o parte, chiar dacă uneori uităm acest lucru în ritmul urban cotidian.
Întreținerea spațiilor verzi complexe, bogate în diverse specii ornamentale, implică costuri ridicate, necesitând o investiție semnificativă de timp și efort. Aceasta implică de asemenea, implementarea unor sisteme de irigații complexe și consumul considerabil de apă, aspecte care pot deveni neeficiente din perspectiva managementului urban ecologic pe termen lung. În acest context, este important să gestionăm resursele naturale disponibile cu grijă și să economisim cât mai mult posibil. Gazonul, deși joacă un rol crucial în producerea de oxigen și în purificarea aerului de substanțe nocive, necesită întreținere constantă și riguroasă pentru a-și menține sănătatea și aspectul estetic pe termen lung. Această întreținere cuprinde activități precum fertilizarea, aerisirea, udarea și tunderea regulată a ierbii.
În schimb, zonele cu biodiversitate sunt mult mai economice de întreținut, folosind de obicei plante care sunt rezistente la secetă și la condiții meteorologice extreme pentru a proteja mediul înconjurător, nu necesită irigare pentru a menține o diversitate sănătoasă a vegetației. Deoarece acestea asigură o înflorire pe tot parcursul anului, cu o paletă diversă de culori și forme, oferind în același timp un adăpost și un refugiu pentru speciile benefice de polenizatori, ele nu au nevoie să fie cosite, cu excepția unei singure ocazii pe an. Semințele de la florile tăiate cad înapoi în sol și asigură o bază solidă pentru paleta florală abundentă de anul viitor care vor îmbogăți sortimentul de plante. După cosirea covorului biodivers, toamna, acesta va reînvia și, deși în număr și în cantități mai mici, va începe să înflorească din nou, de data asta cu o gamă spectaculoasă de specii cu flori de toamnă.
Suprafețele biodiverse sunt implementate de regulă cu mare atenție, amestecul folosit conține numai specii care îndeplinesc o serie de criterii, adică plante care nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană sau pentru flora și fauna locală, dinpotrivă, multe dintre plantele folosite sunt considerate plante medicinale. De asemenea, plantele au o bună adaptabilitate și toleranță la secetă, sistemul lor radicular este nedăunător, protejează împotriva eroziunii solului, înflorirea lor oferă o varietate de forme și culori pe tot parcursul sezonului, de primăvara până toamna, cu perioade de înflorire variate. Plantele trebuie să fie valoroase pentru animale, trebuie să ofere adăpost și/sau hrană. Pentru a recunoaște aceste calități, este necesar un anumit nivel de cunoaștere a plantelor, în caz contrar, specii cu structură botanică asemănătoare pot fi confundate. De exemplu, mușețelul sălbatic (Matricaria recutita), datorită rozetei de frunze bazale asemănătoare poate să fie confundată cu ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), dăunătoare sănătății umane. Deși păturile biodiverse conțin mai mult de o sută de specii diferite, acestea sunt supuse monitorizării și controlului periodic, iar orice buruieni agresive, dăunătoare, care apar, sunt îndepărtate.
Într-o eră a schimbărilor climatice, fiecare suprafață care oferă un habitat pentru plante și animale este importantă.
În timp ce lumea noastră imaginară și artificială crește, lumea naturală, cu diversitatea și complexitatea ei, continuă să facă tot ce poate pentru supraviețuirea umană. Ea ne oferă hrană, energie și medicamente, precum și o serie de servicii ecosistemice, cum ar fi captarea carbonului, purificarea aerului și a apei. Natura face toate acestea în ciuda faptului că noi continuăm să împingem numeroase specii în pragul extincției. Supraviețuirea și reproducerea sunt esențiale pentru toate ființele vii de pe Pământ, și sunt caracteristici fundamentale comune a tuturor viețuitoarelor.
Valul actual de extincții este un simptom al deconectării noastre fundamentale cu natura și al lipsei noastre de conștientizare a faptului că această lume este sistemul nostru de susținere a vieții pe Pământ. În prezent, una din opt specii este amenințată cu dispariția.
"Dacă albinele ar dispărea de pe fața planetei, oamenilor le-ar mai rămâne doar patru ani de viață."
- Albert Einstein